URMĂREȘTE-NE PE: facebook twitter google+ youtube
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Top 5 evenimente legendare WSOP cu excepția Main Eventului

publicat la 13/06/2014
WSOP

Cine n-a auzit vreodată de Campionatul World Series of Poker ? Chiar și cel mai profan om în domeniul pokerului trebuie să se fi ciocnit vreodată de denumirea respectivă. Așadar, pentru a clarifica lucrurile, prezentăm o succintă noțiune însoțită de o mică descriere despre acest campionat care, de fiecare dată, face ravagii printre rândurile jucătorilor.

World Series of Poker reprezintă o serie de turnee organizate anual în Las Vegas, și începând din 2005, sunt sponsorizate de Caesars Entertainment. Campionat de talie mondială, WSOP datează din anii ’70, atunci când Benny Binion a invitat șapte dintre cei mai buni jucători de poker ai timpului la Horseshoe Casino pentru a juca un singur turneu, iar câștigătorul urma să fie ales în urma votului secret. Așa cum dictează deja și tradiția, câștigătorul fiecărui turneu primește o brățară de aur marca WSOP și un premiu bănesc determinat, atât de numărul de participanți, cât și de mărimea buy-in-ului din cadrul competiției – între 1.000$ până la 1.000.000$.

Odată cu anii, campionatul a crescut atât ca și număr al turneelor, cât și cel al participanților. Turneul principal este Main Eventul $10,000 no-limit hold’em, a cărui taxă de intrare este de 10,000$. Învingătorul ultimului Event al campionatului se alege cu mult-râvnita brățară și un premiu bănesc, de regulă, de ordinul milioanelor de dolari.

Pentru că WSOP 2014 cuprinde în total 65 de turnee, toate desfășurându-se în primele două luni ale verii, jucătorii pot să se delecteze cu o multitudine de variații de poker. Mai nou, o preferință deosebită vizează versiunea standardă a jocului – Texas Hold’em, fiind onorată aproape la fiecare eveniment de poker.
În contiunare prezentăm lista turneelor WSOP – în afară de Main Event – care sunt considerate a fi cele mai prestigioase pentru lumea pokerului :

5. Millionaire Maker

Millionaire Maker este un fel de Main Event, doar pentru turneele mult mai mici. Popularitatea lor se datorează buy-in-ului mic, brățării de aur asigurate câștigătorului și, în ciuda aparențelor, sumei finale care nu este niciodată mai mică de 1.000.000$.

Turneul Millionaire Maker 2014 a atins un nou record la numărul de participanți înregistrați. Cu cei 7.797 de jucători, turneul se clasează pe locul doi în topul popularității. De exemplu, Jonathan Dimmig a câștigat primul său milion anume în cadrul acestui turneu.

4. 10.000$ PLO Championship

Pot Limit Omaha (sau prescurtat PLO) s-a bucurat întotdeauna de o apreciere aparte în rândurile profesioniștilor la jocurile big bet. Acest campionat vizează ambele aspecte importante pentru un jucător de poker : pe de o parte este vorba despre partea financiară, iar pe de altă parte, un rol deosebit îi revine prestigiului. Un campionat preferat mai mult de profesioniști, în cadrul lui s-a înrădăcinat obișnuința de a juca la mize mari de bani.

poker WSOP image

3. 10.000$ Six Max Championship

Cu un buy-in variind de la turneu la turneu (de la 5.000$ la 25.000$), Six Max Championship este unul dintre cele mai dure turnee din cadrul seriei WSOP.

Poate că Main Eventul reprezintă turneul cel mai competitiv datorită numărului enorm de participanți, însă fără dubiu, Six Max este cel mai dificil turneu în materie de duritate și nivel de profesionalism. Turneul în cauză este, fără echivoc, o provocare cât se poate de serioasă pentru profesioniștii amatori de No-Limit.

Este curios de menționat performanța deosebită care va rămâne adânc înrădăcinată în mintea jucătorilor de poker. Dubla victorie a lui Greg Merson va intra în istorie ca un rezultat greu de atins pentru posteritate, și anume câștigul turneului respectiv și al Main Eventului, ambele acaparate în același an.

2. 1$ Million Big One for One Drop

În pofida faptului că nu ocupă prima poziție din topul acestui clasament, 1$ Million Big One for One Drop este un eveniment cât se poate de unic.

Cu un buy-in de 1.000.000$, turneul 1$ Million Big One for One Drop este, fără niciun dubiu, cel mai dorit turneu din cadrul marelui campionat WSOP. Mulți consideră că anume acesta ar fi, în comparație cu alte evenimente destinate pokerului, turneul unde este posibilă cea mai accesibilă victorie și cea mai ușoară cucerire a brățării de aur.

Acest raționament se datorează numărului redus de participanți din cadrul turneului, dat fiind criteriului financiar extrem de selectiv. Pe de altă parte, rezonul vizează și nivelul de profesionalism al participanților, deseori nivelul lor situându-se pe același palier cu al amatorilor.

1. 50.000$ Poker Players’ Championship

Cu siguranță că evenimentele nominalizate anterior au o faimă aparte și o popularitate de invidiat, însă în fruntea clasamentului nu în zadar se situează “Poker Players’ Championship“.

Accesul în cadrul turneului 50.000$ Poker Players’ Championship este unul dintre cele mai costisitoare, dar justificarea se găsește repede în programul oferit în cadrul turneului. Aici un jucător înrăit poate să-și alinte gusturile cu oricare variație de poker: începând cu No-Limit Hold ’em, continuând cu Pot-Limit Omaha și terminând cu Triple Draw.

Acestea fiind menționate, turneul în cauză garantează o dificultate maximă grație, în primul rând, buy-in-ului extrem de scump, iar în al doilea rând, al formatului complex.

Pentru că este unul atât de special, turneul asigură câștigătorului un trofeu de zile mari ‘Chip Reese Trophy’, denumire dată după unul dintre cei mai faimoși jucători de poker din lume. Michael ‘The Grinder’ Mizrachi este jucătorul care are la activ două trofee de acest gen, unul în 2010 și unu – în 2012.

Descoperă Dragons Poker

VEI MAI GĂSI INTERESANT ȘI:

COMENTARII

Nu sunt comentarii. Fii tu primul!

EXPRIMĂ-TE

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.