Negreanu ține discurs pentru distincția primită în Poker Hall of Fame
Așa cum am menționat anterior, poți găsi aici lista publicată a celor zece nominalizări pentru Poker Hall of Fame 2014.
Reamintim că juriul care a desemnat cei doi finaliști a fost compus din 41 de membri: 21 membri de onoare ai Poker Hall of Fame, iar restul 20 – persoane cu cuvânt greu de spus din mass-media.
Faimosul Daniel Negreanu, împreună cu directorul de turnee – Jack McClelland, au fost aleși să ocupe următoarele locuri în Poker Hall of Fame datorită impactului esențial pe care l-au avut în jocul de poker, dar și modalității în care și-au dedicat viața profesională jocului de poker.
Pentru Negreanu, anul curent a reprezentat primul în care a fost eligibil la prestigiosul clasament. Este lăudabil faptul că, în ciuda celui de-al patrulea deceniu al vieții sale în care a pășit recent, el are la activ distincții, premii și titluri greu de obținut în comunitatea pokerului.
Anume din acest considerent, legenda pokerului s-a ales cu distincția respectivă fără multe reconsiderări din partea juriului. Și asta pentru poziția sa onorabilă în clasamentul banilor obținuți din turnee – aproape 30.000.000$.
În plus, mai are: două titluri la WPT, deține șase brățări de aur marca WSOP, unicul jucător care a primit distincția ”Jucătorul Anului WSOP” de două ori, și mai mult decât atât, este considerat cel mai activ ambasador al jocului de la Team PokerStars Pro.










EXPRIMĂ-TE