URMĂREȘTE-NE PE: facebook twitter google+ youtube
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Jeff Madsen

Jeff Madsen

Născut în anul 1985, în SUA (Santa Monica, statul California), Jeff Madsen a studiat Teoria Filmului la universitatea californiană Santa Barbara. Acum locuiește în Las Vegas și este al treilea cel mai tânăr jucător de poker profesionist din lume.

A învățat poker de la un prieten, în vara de după terminarea liceului (Charter High School din Pacific Palisades, California). S-a perfecționat apoi citind diverse cărți din domeniu și urmărind turnee de poker televizate.

Jeff Madsen a început să joace poker la Chumash Casino, unde limita minimă de vârstă pentru a putea juca este de 18 ani. A cîștigat chiar 2 turnee și cîteva mii de dolari, lucru care i-a convins pe părinții săi să-l sprijine în această direcție. La vârsta de 21 de ani, Jeff a devenit cel mai tânar deținător al unei brățări WSOP din lume, câștigând un turneu Texas Hold’em No Limit și un No Limit Hold’em event (care i-a adus suma de 660.948 de dolari).

CARIERA PROFESIONISTĂ DE POKER

Câștigurile sale se numără printre cele mai mari câștiguri din poker ale anului 2006, an în care Madsen s-a calificat la patru mese finale. În perioada 2007 – 2009, Jeff a dominat turneele de poker, câștigând sume importante în campionate precum: WPT de la Bay 101 Shooting Stars, din San Jose, LA Poker Classic și HORSE Championship. La începutul anului 2010, Jeff a dus acasă cea mai mare sumă de la câștigarea brățării WSOP încoace: 625.0000 de dolari la Borgata Winter Poker Open

Atunci când este vorba despre turnee de poker, Jeff Madsen crede că agresivitatea contează cel mai mult. Mai crede și că, din cauză că este așa de tânăr, mulți tind să-l subestimeze, ceea ce îi face să piardă. În ceea ce privește jocul în sine, Jeff este convins că poker-ul este în proporție de 99% un joc al minții. El reușește să-și citească adversarii datorită studierii intense a psihologiei umane și a faptului că se pricepe extrem de bine la matematică. Suma totală a cîștigurilor din poker ale lui Madsen se ridică la 3.188.770 de dolari.

Madsen își dorește o carieră dublă, una în spatele camerei de filmat, ca regizor și scenograf și una la masa de poker, unde cu siguranță va fi în fața camerelor, datorită faimei sale în continuă creștere. Însă Madsen nu are parte numai de laude. Mulți îl consideră cel puțin ciudat din cauza afirmațiilor sale referitoare la filmul Zeitgeist și a credinței că toți avem puteri telepatice, iar evenimentele din 11 septembrie 2001 au la bază o conspirație guvernamentală.

Pentru a vedea istoria detaliată a câștigurilor lui Jeff Madsen apăsați aici.