URMĂREȘTE-NE PE: facebook twitter google+ youtube
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Greg Raymer

Greg Raymer

O sursă de inspirație pentru jucătorii din întreaga lume, Gregory Raymer, poreclit și “Fossilman” este apreciat și respectat de colegii săi din lumea poker-ului profesionist. Este recunoscut mai ales pentru victoria sa la evenimentul principal WSOP din 2004 și pentru ochelarii săi de soare holografici, pe care îi poartă uneori la masa de poker.

Născut la 25 iunie, 1964, în Minot, North Dakota, Raymer a absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității din Minnesota. A profesat ca avocat specializat în proprietate industrială pentru mai bine de 10 ani, iar în prezent locuiește în Raleigh, North Carolina, împreună cu soția sa – Cheryl, și cu fiica lor – Sophie. A început să joace poker la Foxwoods Resort Casino, pe când era încă avocat, în anii ’90.

În prezent, face parte din echipa PokerStars alături de campionii WSOP din 2003 și 2005, respectiv Chris Moneymaker și Joe Hachem.

CARIERA PROFESIONISTA DE POKER

În 2001, a câștigat turneul Seven Card Stud, iar în 2004 a reușit performanța ce i-a adus consacrarea în lumea poker-ului, câștigând main event-ul World Series of Poker. În 2005, a demonstrat că victoria din anul precedent nu a fost pură întâmplare, clasându-se pe locul 25 la main event-ul WSOP la care au participat nu mai puțin de 5.619 de jucători.

Tot în 2005 a reușit să se claseze pe locul 3 la British Poker Open, iar în martie 2006 a obținut locul 2 la turneul $1.000,000 Garantat, organizat de PokerStars. În 2005 Raymer a participat și la evenimentul inaugural British Poker Open, cel mai mare eveniment live poker live din istoria Marii Britanii. În septembrie 2007, Raymer a câștigatul prima sa brățară World Championship of Online Poker (WCOOP).

La WSOP 2009, la No Limit hold ’em event, Raymer s-a clasat al 3-lea și a câștigat aproape 800.000 de dolari. În 2010, câștigurile sale din turnee live depășesc 6.800.000 de dolari.

INFULENȚE ȘI HOBBY-URI

Un jucător consecvent cu o reputație impresionantă, Greg Raymer a dobândit foarte multă experiență de-a lungul anilor. Raymer afirmă că stilul său de joc a fost foarte mult influențat de cartea lui David Sklansky, “The Theory of Poker”, unde sunt prezentate cele mai importante concepte referitoare la jocul de poker. Deopotrivă inteligent și norocos, acesta știe să combine agresivitatea și calculele matematice. Mai mult, Raymer este unul dintre puținii jucători care știe să câștige cu modestie și să piardă cu demnitate.

Greg Raymer este de părere că un bun jucător de poker trebuie să învețe să fie disciplinat și impasibil. Sfaturile sale pentru iubitorii de poker de pretutindeni sunt să joace doar atât cât iși permit și să citească niște cărți de strategie înainte de a se așeza la masa de joc. Printre hobby-urile sale se numără colecționarea de fosile (de aici și nickname-ul de Fossilman), și golful, însă cel mai mult îi place să petreacă timpul liber cu soția și fiica sa.

Pentru a vedea istoria detaliată a câștigurilor lui Greg Raymer apăsați aici.