URMĂREȘTE-NE PE: facebook twitter google+ youtube
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Eventul #48 WSOP 2014: Tyler Patterson câștigă brățara de aur

publicat la 09/07/2014
Tyler Patterson

Odată intrat în nebunia jocurilor de poker, Tyler Patterson a descoperit gustul câștigurilor mari, reușind să dobândească până la momentul de față o sumă de 1.200.000$ provenită din turneele live. El are la activ 18 câștiguri în bani marca WSOP și a simțit pe propria piele competiția acerbă de la trei mese finale, fapt care i-a oferit prilejul să acumuleze experiența necesară pentru următoarele jocuri.

În ciuda acestui fapt, Patterson încă mai era în așteptarea brățării de aur, și asta până la turneul #48: $1,500 Pot-Limit Omaha Hi-Low WSOP 2014 care i-a servit drept mediu prielnic pentru a-și realiza visul. Acum că această dorință i s-a îndeplinit, Patterson se poate mândri cu titlul de campion al turneului WSOP. El a înfruntat o concurență de 991 participanți pentru a-și însuși, pe lângă mult-râvnita brățară, și premiul bănesc adjudecat de câștigătorul primului loc – 279.992$.

În ultima zi a turneului au rămas doar 11 concurenți la masa finală, iar Patterson se număra printre ei. După ce a pus mâna pe un pot semnificativ în urma lichidării lui Dylan Wilkerson, Patterson a ajuns lider la numărul de chipsuri, iar pe parcursul întregii zile, poziția lui nu a fluctuat mult.

În continuare lucrurile s-au desfășurat în felul următor: Wilkerson a terminat concursul pe locul nouă, apoi J. R. Flournoy a cedat ocupând a opta poziție. Deținător a unei brățări de aur, Derek Raymond, a părăsit masa de joc pe cea de-a șaptea poziție, fiind urmat pe locul șase de campionul cvadruplu și jucătorul anului 2007 – Tom Schneider. Gary Kosakowski a terminat turneul pe locul cinci, iar Jeff Madsen, care a venit în joc pentru a pune mâna pe a patra brățară WSOP, a terminat pe a patra poziție.

Pentru cei trei finaliști rămași, jocul a fost unul dur. Finalmente, primul dintre ei care a cedat a fost Cody Crawford. Acest fapt a dus la situația inevitabilă de heads-up între concurenții: Scott Clements și Tyler Patterson. Clements este cunoscut pentru cele două victorii anterioare WSOP, dar de această dată norocul și experiența nu i-au fost prielnice pentru a-și atinge scopul. Chiar dacă bătălia finală a fost una dintre cele mai strânse, aproximativ după șase ore și jumătate de joc Clements a părăsit masa finală. Pentru locul doi, el a dus acasă suma de 167.686$. Cât despre Patterson, el s-a ales nu numai cu celebra brățară, dar și cu impresionanta sumă de 270.992$. Felicitări lui și tuturor celor care dețin una sau mai multe brățări marca WSOP !

William Hill Bonus

VEI MAI GĂSI INTERESANT ȘI:

COMENTARII

Nu sunt comentarii. Fii tu primul!

EXPRIMĂ-TE