URMĂREȘTE-NE PE: facebook twitter google+ youtube
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Cele mai neobișnuite pariuri făcute vreodată

publicat la 31/07/2014
pariuri

Rory Mcllroy a câștigat recent campionatul Open Championship, dar nu este el unicul care își sărbătorește un câștig de zile mari. Tatăl său, Gerry, a pariat în urmă cu 10 ani pe fiul său că va câștiga într-o zi evenimentul Claret Jug, și iată-l culegând roadele deciziei sale – o sumă de 100.000£.

Doi dintre prietenii săi au făcut pariuri similare care îi vor aduce casei de pariuri Ladbrokes un alt prejudiciu în valoare de 80.000£. Ai pariat vreodată pe lucruri ieșite din comun? Sau lucruri la care nici nu te-ai gândit că ar putea fi vreodată susceptibile la pariat ? Dacă nu, noi venim să-ți spulberăm orice gram de îndoială și îți lărgim spectrul posibilităților vizavi de pariuri.

Există oameni care sunt gata să facă diverse lucruri trăsnite pentru bani, dar sunt unii care întrec orice limită. În special amatorii de poker și de pariuri știu cum să schimbe ordinea priorităților atunci când este vorba despre lucrurile importante în viață și lucrurile mici, nebunești a căror importanță este nesemnificativă.

Pentru că a venit vorba despre pariuri, noi vrem să prezentăm în continuare un mic top care te va surprinde prin îndrăzneală și, uneori, lipsa de discernământ a actanților.

Propria soție

Timpurile disperate cer decizii disperate. În 2007, Andrei Karpov din Murmansk, Rusia, în timpul unei partide de poker a rămas fără bani contra oponentului său Serghei Brodov. Pentru a ieși din situație, el a foiletat rapid în minte bunurile sale personale pe care ar putea să le parieze, și a concluzionat că soția sa întrunește perfect criteriile. Nu a trecut mult până partenera sa de viață a aflat de pariul bărbatului, motiv pentru care a intentat divorț. La scurt timp, ea într-adevăr s-a măritat cu Brodov. Așa cum a explicat mai târziu: ”La foarte puțin timp de la momentul incidentului, eu am știut că trebuie să-mi părăsesc soțul. Pe de altă parte, Serghei era un bărbat foarte frumos, șarmant, iar acum sunt foarte fericită că sunt cu el, în ciuda faptului că m-a ”câștigat” la un joc de poker”.

Glande mamare

Brian Zembic din Toronto a câștigat 100.000$ în urma pariului care prevedea implanturi mamare în bustul său bărbătesc pentru o perioadă de un an. Cu adevărat, el a apelat la chirurgie în 1997 pentru a câștiga pariul, dar implanturile n-au fost scoase nici până în ziua de azi. El a explicat anomalia dată prin faptul că s-a obișnuit deja foarte mult cu ele, iar în plus acestea i-au adus sume colosale de bani în urma etalării lor în cadrul aparițiilor mediatice. Un alt pariu straniu cu suma de 15.000$ pe care l-a câștigat fără prea mult efort a fost traiul său timp de o lună întreagă în toaletă.

Sticlă cu urină

Brian Hamedl juca poker cu Kyle Tarboro, dar n-a durat mult până când i-a destăinuit că are în mașină o sticlă cu urină înmagazinată în torpedoul mașinii pentru a putea trișa la testul cu droguri. Ei au pariat pe veridicitatea informației la suma de 300$. La finalul pariului, Tarboro a cerut fie banii, fie sticla cu urină, cerere la care Hamedl a replicat că pariul este unul absurd.

18 ore petrecute în ocean

În timpul unei zile petrecute la plajă, Phil Hellmuth a pariat cu Huck Seed pe faptul că acesta nu ar putea să stea direct în apa oceanului până la nivelul umerilor timp de 18 ore. Miza pariului a fost de 50.000$, și Huck și-a închipuit că ar putea să o facă. Fostul campion al WSOP a avut suficientă răbdare numai pentru trei ore.

Greutatea corporală

Faimosul Doyle Brunson a pierdut o groază de bani pariind pe faptul că ar pierde din greutate, dar niciodată nu a făcut-o. În anul 2003, un grup de jucători a pariat pe o scară de la 10 la 1 suma de 100.000$ pe faptul că el nu ar fi capabil să ajungă la greutatea de 300 lb (~136 kg) sau mai puțin. ”Prea bună e oportunitatea” s-au gândit ei. Din fericire pentru Doyle Brunson, și din nefericire pentru oponenții lui necredincioși, legendarul jucător de poker a câștigat pariul. În urma pariului, el s-a ales cu suma de 1.000.000$.

Tatuaj Hannah Montana

În 2007, Stephen Baldwin din faimosul clan cu același nume a întâlnit starul Miley Cyrus la o cină în incinta Casei Albe. Obosit de lucru și știind de obsesia fiicelor sale față de Cyrus, cel mai tânăr membru din familia Baldwin a intrat în conversație cu senzația tineretului – starul Hannah Montana. Conversația a rezultat cu un frumos pariu dintre cei doi care suna în felul următor: dacă Baldwin ar fi avut un tatuaj cu inițialele personajului Hannah Montana, ea i-ar fi dat un rol în spotul publicitar de la show-ul său televizat. Spre surprinderea tuturor, Stephen a arătat cu mândrie tatuajul său care avea forma literelor HM.

Un an mai târziu, Baldwin editează o carte personală pe care se semnează chiar actrița. Miley îl uimește pe Baldwin prin semnătura personală anume în fotografia unde el este surprins arătând tatuajul HM. Dar chiar și după acest incident, actrița nu și-a onorat promisiunea.

Pariu de 5$ pe viața personală

Uneori, nu este nimic grav dacă omul are mai puțină încredere în sine, însă alteori încrederea peste măsură poate să-ți dea viața peste cap.

În 2010, ambițiosul cântăreț de muzică rap ”Fatboy” Powell evolua pe o scenă improvizată în cadrul unei petreceri din Crest Hill, IL. La un moment dat, lucrurile au început să devieze de la normalitate. Fatboy a pariat pe 5$ că ar putea încasa o lovitură din partea oricărei fete de la petrecere. Cea mai îndrăzneață fată a fost Tiffany Startz de 22 de ani care a acceptat provocarea din prima. Din mărturiile fetei: ”Eu doar l-am lovit la care el a dat un pas înapoi și a zis: ”wow, nice job”. Câteva clipe mai târziu și Powell căzuse pe podea fiind dus direct la spital, dar în cel mai scurt timp și-a găsit liniștea veșnică. Cauza morții a survenit în urma spargerii arterei principale din zona gâtului, dar și a leziunilor cerebrale cauzate de lovitura contondentă.

Joc de ruletă

Nici o listă cu pariuri nu ar fi completă fără cazul lui Brit Ashley Revell care, în 2004, la vârsta de 32 de ani, a călătorit la Las Vegas pentru a paria toate bunurile sale materiale și toate economiile de o viață – 135.000$ – la un joc de ruletă.

Cu toate camerele ațintite asupra lui pentru a surprinde momentul culminant, Revell a pariat inițial pe negru, în timp ce toată familia sa, prietenii, suporterii vizionau îngroziți întreaga scenă cu oroare absolută. În ultimul moment, Revell a schimbat pariul pe roșu privind cu speranță rotirea crucială a ruletei.

Spre norocul lui, această istorioară are un final fericit – Ashley Revell a câștigat dublând toți banii săi. Ce a decis să facă acest favorit de soartă cu câștigurile sale ? I-a dat dealerului un bacșiș în valoare de 600$ și s-a întors în Marea Britanie pentru a începe o carieră în pokerul online.

Hamburger și măsline

High roller-ul, Howard ”The Professor” Lederer, este cunoscut pentru faptul că este vegetarian. Colegul său, David Grey, a crezut că câștigul de 10.000$ este unul garantat după cum, conform planului, vegetarianul nu trebuia să mănânce hamburgerul cu carne de vită. Spre uimirea tuturor, Lederer a înghițit burgerul fără să clipească, iar la scurt timp a inițiat, fără prea multă judecată, un nou pariu.

Așadar, ținta noii provocări era Grey, jucător cunoscut pentru antipatia sa acută față de măsline. Miza a rămas aceeași – de 10.000$ – iar tot ce trebuia Grey să facă era înfruptarea cu câteva măsline. Spre nefericirea lui Lederer, Grey a refuzat, prejudiciindu-i inițiatorului de pariuri suma de 20.000$.

Află mai Multe Despre BET-IBC

VEI MAI GĂSI INTERESANT ȘI:

COMENTARII

Nu sunt comentarii. Fii tu primul!

EXPRIMĂ-TE

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.